Minunată piesa..."Viaţă de artist"

Am redescoperit o piesă ceva mai veche care mi-a plăcut mult când s-a lansat. Sunt deja vreo 10 ani de atunci. E o piesă sensibilă şi caldă care mi-a mers la suflet. Aproape că uitasem de ea şi deşi e cântată de Adrian Enache o pierdusem. Era singura melodie din repertoriul lui care îmi lipsea. Intrând în posesia noului album "Best of" mi-am reamintit această superbă melodie. Acum, pe lângă căldura şi liniştea pe care o degajă, piesa aceasta îmi aminteşte de perioada aceea când a fost lansată. Aveam mai puţin de 19 ani, dar mă îndrăgostisem de piesa aceasta după care au apărut altele şi am uitat-o undeva pe benzile casetelor audio la care înregistram fiecare nouă intervenţie radiofonică a lui Adrian. Tehnologia a avansat iar casetele nu le-am mai ascultat decât rar. Atunci când mi-am dorit să retrăiesc crâmpeie din povestea numită "Adrian Enache". Am ascultat în schimb CDurile lui, i-am urmărit toate apariţiile media şi pe internet, dar pe piesa aceasta "Viaţă de artist", care mi-a fost balsam sufletesc un timp, am abandandonat-o din neglijenţă. Urât din partea mea, recunosc! Acum, odată cu lansarea noului disc, am redescoperit acest leagăn al sufletului...Cât de cald şi câte amintiri într-o singură piesă...Şi-au trecut 10 ani! Mulţumesc Adrian că mi-ai reîntregit colecţia...E minunată!

...despre neputinţa şi dorinţa de a scrie mai mult

Când eram mai mică obişnuiam să scriu mult şi des, chiar şi prost. Dar scriam şi era un exerciţiu bun cu care m-am format. Scriam despre tot ce mă neliniştea, despre tot ce îmi plăcea, despre tot ce-mi atrăgea atenţia...Acum parcă mă gândesc prea mult până să analizez o temă, o idee. Parcă nu mai am nici idei prea des. Când eram mai mică, îmi venea în fiecare seară un subiect. Scriam poezii, meditaţii, articole...Aşa prost şi chinuitor pentru un neuron rodat cu scrisuri complexe şi pline de înţelepciune. Dar scriam! A contat exerciţiul care mi-a obişnuit scrisul, care mi-a format mâna, care mi-a ordonat ideile, gândurile, temele...Am ştiut să le selectez şi să le analizez după priorităţi... Acum scriu rar, uneori prea rar. Aş vrea să pot scrie mai des, să deschid în fiecare seară locuşorul ăsta şi să lansez o idee, să aştern un gând care mi-a măcinat mintea peste zi... Obişnuiam un timp la un moment dat ca în momentele de aşteptare să nasc idei sau gânduri după situaţii de viaţă pe care le trăiam sau la care asistam ca un martor fără implicare...Le notam pe dosul agendei căci nu aveam alt caiet la mine şi seara mi le aşezam între caietele mele transformate mai târziu în blog...

Ce ar fi să scriu despre coincidenţe, despre întâmplări care simţi că se întâmplă fără ca cineva să-ţi spună despre ele??...

Am votat şi eu...Şi am să mai votez!

Aud tot mai multă lume care spune în permanenţă: încă 5 ani cu Basescu, Videanu şi Udrea??? Ei bine....atunci de ce să mă întorc la ouălele lui Năstase, la încetineala lui Iliescu (ei au luat România în 90 şi au dus-o pe drumul acesta strâmb...), la alde Hrebe' sau Voiculescu??? Şi apoi, nu ştiu cum să spun...dar prefer agramatismul Elenei Băsescu decât pe cel al lui Vanghelie. Măcar fata e tânără, mai are timp să pună mâna pe gramtica limbii române, pe când Vanghelie nici n-o mai găseşte...La ce ar fi mai bun PSD acum când România stă la masa europenilor iar şefii de acolo provin din rândurile celor care acum conduc???....De ce să mă întorc când pot continua? Dacă aş avea o alternativă mai bună aş schimba....Dar n-am aşa că prefer continuitatea decât să-i aleg pe cei care au distrus bucăţi adevărate din ţara asta...Bucăţi care au distrus puzzleul pe care acum alţii se chinuie să-l reconstruiască... Să nu uităm că PD-L nu a guvernat singur decât 2 luni pe când PSD are câţiva ani...Deci, cine-i mai vinovat pentru cum arată astăzi ţara din care tot mai mulţi pleacă scârbiţi????!!!!

...dor

„Cel mai dureros mod de a-ti fi dor de cineva e sa stai chiar langa el stiind ca nu-l poti avea.“ (Gargia Marquez)

LANSARE ALBUM ADRIAN ENACHE....YUUUUPIII!!!

Adrian Enache lanseaza joi, 19 noiembrie, primul BEST OF dupa 20 de ani de la debut. Interpretul s-a lansat la festivalul Mamaia in anul 1990 cand a obtinut premiul al II-lea. De atunci viata lui s-a schimbat la 90 de grade plecand din orasul natal, Galati in Bucuresti pentru a-si creea drumul care a urmat....Un drum artistic cu succese, realizari, concerte si....fani! Adrian Enache lanseaza, joi, 19 noiembrie, cu sprijinul OVOMUSIC care este producatorul albumului, discul care va aparea pe piata in aceeasi zi impreuna cu revista Felicia. Mai multe detalii, inclusiv un video de promovare realizat de fani gasiti pe blogul interpretului http://blog.adrianenache.ro.

Bădăranul...

Bădaranul nu are funcţie. Bădaranul e sau nu îmbrăcat la ţol festiv. Bădaranul e un necioplit, ajuns prea tare, care a uitat (sau n-a primit) cei 7 ani de acasă. Bădaranul îmi displace cel mai mult pe lumea asta. Bădaranul habar n-are să spună: "pot?", "te rog, frumos", "scuză-mă", "eşti ocupată?"...Bădaranului i se cuvine orice şi de aceea mă enervează cel mai mult. E un mitocan prin definiţie, dacă nu cumva bădăran şi mitocan 'or fi sinonime.

Ştiam că atunci când vrei să te foloseşti de bunul cuiva pe care acel cineva îl foloseşte în momentul respectiv, întrebi dacă se cuvine 2 minute sau mai mult ori îl rogi frumos. Nu costă nimic. Dimpotrivă, ai un as în mânecă la propria imagine câştigat. Am aflat astăzi că e mai bine să fii bădaran! Că aşa îţi câştigi locul ţintit!

Bădaranul e cel care, dacă se simte mai gros la buzunar, e şi mai talentat, e şi mai respectat, e şi mai bun, e de toate. Că are bani!

Bădaranul e cel care dacă are un anturaj respectabil e deja sus (a se citi cu nasul pe sus!), şi cere să fie respectat cum e anturajul chiar dacă e cu 5 capete mai jos decît cei care-l formează...

Bădăranul e un tip prea plin de sine, un arogant, un om care îşi recunoaşte prietenii după interesele pe care i le îndeplineşte, e cineva pe care eu, una n-aş putea să-l respect în veci! Şi nici măcar să-i vorbesc. Şi nici măcar să-i răspund cu aceeaşi monedă pentru că, spre deosebire de bădaran, eu am primit acei 7 ani de acasă şi mi-e prea ruşine să lovesc, să nu respect...
Bădaranul....e deja prea mult timp alocat unui tip fără scrupule care a născut povestea de azi. Da. E cât se poate de reală. M-a frapat mai ales prin comparaţia lui cu un om cu o funcţie importantă din Botoşani pe care eu îl respect enorm şi care, printr-o simplă întrebare, i-a dat o lecţie acestui bădăran. Lecţie pe care acest bădaran n-a observat-o oricum! Şi n-o va observa. Nu mai are demult cei 7 ani de acasă!
Bădaranii sunt nişte mişei de care mai bine te fereşti sau îi tratezi cu indiferenţa care îi doare cel mai mult...

Îmi lipseşte...

Joi am uitat că a trecut deja un an. A trecut aşa repede că parcă nici n-am avut vară, nici primăvară. Parcă m-am trezit dintr-un vis şi deodată nu mai fac ce eram obişnuită ci o chestie nouă şi totuşi cunoscută mie. Joi am uitat că e 5 noiembrie. Adică, data efectivă n-am uitat-o că n-am cum ci evenimentul de acum un an! Exact! A trecut un an de când am făcut o schimbare în registrul profesional. O experienţă nouă, deşi încă mai tânjesc după cea veche sau oricum am nostalgii şi doruri...

Îmi lipseşte. Mi-am dat seama azi la premiera filmului Francesca de la Botoşani. Mi-am dat seama de asta încă de când am ajuns în faţa cinematografului. Covor roşu ca la Cannes...Hmmm! Se anunţă incitant! Eu aştept o fostă colegă ca să intru pe invitaţia ei. Eu nu am pentru că nu am primit la noul loc de muncă. Îmi place ideea premierelor indiferent că e vorba de un concert clasic, o piesă de teatru sau un film. Vreau să fiu prezentă, să simt pulsul!

Îmi lipseşte şi mi-am dat seama când în holul cinematografului a intrat Monica Bârlădeanu. Ce frumoasă e! Pfoaaa....Am zis că nu fac poze că...n-are sens! Unde să le folosesc şi mai ales cui?! Şi tot am făcut...şi dacă aveam un reportofon îi luam şi declaraţie. Aşa din reflex...

Îmi lipseşte. Şi dacă eram, adică sunt ziarist (aşa o să fiu mereu!) dar dacă aveam pentru ce sau cine să scriu aş fi scos cel puţin trei subiecte din seara premierei filmului "Francesca", adică:
- Mama lui Bobby Păunescu (regizorul filmului) este şi locuieşte la Botoşani
- Părinţii lui Cristian Puiu sunt din Botoşani
- Frigul din sala de cinema. Nu e normal ca într-o seară de noiembrie când cu 2 zile în urmă a nins, la cinema când are loc premiera unui film cu protagoniştii prezenţi, spectatorii să -şi tragă haina pe ei...dar deh, România europeană mai are încă de mâncat...
Astea toată adunate fără însă a lua în calcul declaraţiile sau interiviurile pe care le-aş fi luat de la protagonişti căci fără ele nu aş fi plecat de acolo...
E clar. Mi-e dor chiar dacă a trecut un an şi o zi de când ne-am separat puţin...E dragoste asta, nu mai e simplă ocheadă!
Vrei să fii soţia mea? =))